01192017Headline:

Senatorii Zamfir si Coliban au „chiulit” de la votul de investitura a Guvernului

senatI-ati votat, iar ei nu sunt in stare sa participe la evenimentele importante din Parlament, desi sunt platiti cu indemnizatii babane tocmai pentru acest lucru. Este si cazul senatorilor Allen Coliban(USR) si Daniel Zamfir(PNL), doi dintre parlamentarii de Brasov. Miercuri, cele doua camere au acordat votul de investitura noului Guvern din care face parte si brasoveanul Marius Dunca. Daca Gabriel Andronache(PNL), Mara Mares(PNL), Tudor Benga(USR), Remus Borza(ALDE), Isabella Ambrus(UDMR), Roxana Manzatu(PSD), Mihai Mohaci(PSD), Mihai Popa(PSD) Viorel Chiriac(PSD), Marius Dunca(PSD) si Florin Ortan(PSD) au participat atat la comisii, cat si la vot, cei doi senatori amintiti mai sus au avut alte probleme mult mai importante decat votarea unui Guvern…

Senatorul Allen Coliban a explicat motivul pentru care nu a participat la vot. „A fost o decizie luata impreuna cu liderul de grup, dupa consultari cu secretarul general al Senatului. A fost o absenta motivata de faptul ca zilele acestea conduc delegatia Romaniei in Suedia. As fi venit cu o cursa last minute, insa decizia grupului a fost ca nu are rost, data fiind graba cu care s-au bifat niste etape, formal, pe repede-inainte, de multe ori fara respectarea regulamentelor”, a spus Allen Coliban. Totusi, parlamentarii USR au fost in sala si au votat.

In ce-l priveste pe Daniel Zamfir, senatorul PNL nu pare prea interesat de jobul care ii ofera o siguranta financiara pe termen lung. Potrivit colegilor din Senat, Daniel Zamfir nu prea da nici macar pe la comisia din care face parte…

De altfel, senatorul a fost ales pentru a doua oara in judetul Brasov, insa nu prea il vede nimeni la ochi. Chiar daca nu s-a vazut, PNL a insistat cu el si l-a „cocotat” pe liste pe locul I, cel mai probabil pentru legaturile lui cu Antena3, nicidecum pentru activitatea din Parlament. Daca te uiti la statistica institutiei, nu este un parlamentar care a iesit prea mult in evidenta.

 

What Next?

Related Articles