01192017Headline:

Roxana Manzatu si-a inaugurat biroul de parlamentar

roxana-manzatuAm „inaugurat” lucrativ biroul meu de parlamentar chiar ieri, prin faptul că am avut primii oaspeţi, reprezentanţi ai Clusterului Inovativ al Biomasei. Am avut o primă discuţie despre măsuri privind realizarea unor proiecte de încălzire “verde”, un subiect asupra căruia voi reveni pe viitor.

Biroul parlamentar este situat în sediul PSD Braşov, de pe strada George Bariţiu nr.1, dar nu este singurul pe care îl voi deschide.

Între timp, am primit pe Facebook un mesaj din partea lui Bogdan, un tânăr care îmi cerea să fac ceva “si pentru cercetarea din Industrie (inovatie), (…), daca Nu o faceti chiar si eu ajungem prin UK , asap, si e pacat sa plecam …”.

Am un răspuns pentru Bogdan, dar şi pentru toţi cei ca el, care lucrează în cercetare, sau au idei noi ce pot fi puse în aplicare, aici sau în altă ţară.

Guvernul a modificat și completat Codul fiscal, printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de vineri, acţiune care vizează tocmai stimularea activității de inovare, cercetare și dezvoltare. Aceasta reprezintă, potrivit Programului de Guvernare al PSD, unul dintre pilonii principali ai politicii de reindustrializare națională.

Societățile care în prezent desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare – dezvoltare, definită potrivit legii, vor beneficia de acum de facilitatea de scutire de la plata impozitului pe profit în primii 10 ani de activitate. Măsura este valabilă şi pentru firmele noi înfiinţate tot exclusiv pentru activitate de inovare, cercetare – dezvoltare, definită potrivit legii, pe aceeaşi durată, de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgență, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

Este un instrument care va avea efecte directe asupra menținerii în țară a forței de muncă specializate, valorizând astfel potențialul uman de care dispune România, cu specializări în diferitele domenii de activitate.

În prezent, contribuabilii care desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare – dezvoltare, definită potrivit legii, sunt obligaţi la plata unui impozit pe profit în cotă de 16% aplicat asupra rezultatului fiscal obținut din aceste activități.

Mai e ceva ce vom face pentru tinerii precum Bogdan: le vom susține iniţiativele antreprenoriale, prin intermediul programului Start-up Nation. 10.000 de start-up-uri vor fi finanțate cu 200.000 lei, fără a fi nevoie de cofinanțare. Programul conține date exacte:, costuri 0 pentru înființarea firmelor, durata de înființare — 1 zi, dar și accesarea programului doar online cu aflarea punctajului de selectie imediata. Cei care au o idee bună de afacere dar nu au bani să o pună în practică, vor şti din timp să-și pregătească un plan de afaceri, cu pornire de la criteriile minime cerute de către finanțator, adică statul român. Printre acestea se numără crearea a minimum două locuri de muncă și urmărirea indicatorilor de performanță economică, în special profitul.

Că start-up-urile reprezintă un potenţial de dezvoltare, o dovedeşte şi recentul anunţ al uneia dintre cele mai mari companii de marketing online din lume, care va deschide la Bucureşti cel mai mare incubator de start-up-uri din ţară. Chiar dacă domeniul de activitate este mai specific, e un semn că viitorul aparţine şi iniţiativelor avute de tinerii aflaţi la început de drum.

Sper că toate aceste argumente îl vor face pe Bogdan, dar şi pe cei aflaţi în situaţia lui, să rămână în România, iar ideile lor să fie puse aici la treabă.

 

Deputat

Roxana Mînzatu

What Next?

Related Articles